Am ieșit de la metrou și în loc s-o iau pe rulantă, am ales scările obișnuite. Da, da, alea interminabile. Dar zic să nu mă simt vinovată pentru cola de azi și fă fac ceva să ard (măcar o parte din) extra calorii.
Drept rasplată pentru gândirea mea corectă, Barbosu‘ mi-a lăsat 10 lei pe una dintre trepte. Ridic ochii, în față nimeni. Mă uit în spate, nimeni. Toți pe scara rulantă.
Îi iau fain frumos, îi țin în mână până ajung sus, așteptându-mă parcă să vină cineva să-i ceară. N-a venit nimeni.
Mersi, a iesit o supa cremă de roșii excelentă! 1 kilogram și jumătate de roșii, usturoi, un ardei capia, restul de prin frigider. Bonus, mi-a mai rămas 1 leu.
Pe drum, mă gândeam că nu-i tocmai corect să ma bucur singură de banii aia, așa că scot restul rămas și-i dau unui bătrânel de pe stradă. Norocul trebuie împărțit, altfel nu stă la tine mult. Așa că dau și eu 10% mai departe.
„-Poftim, tataie! De-o pâine.”
Bătrânul, cu un sac de bidoane de plastic lângă el, cu privirea gânditoare, ridică ochii mirați către mine, își drege vocea și-mi zice:
-„Ehe! O sa iau grau la porumbei de ei!”
Mergând mai departe mulțumită, îmi pică brusc fisa cum e treaba cu norocu’ ăsta.
Adică din norocul meu, dau bătrânului; bătrânul dă și el porumbeilor; porumbeii…sigur stiu ce sa facă cu el mai departe.
Să vă văd, norocoșilor! Pe cine pică bafta mai departe? 
