Oriunde te afli în viață acum este meritul tău. La urma urmei, suntem suma deciziilor noastre.
Și nimeni în afară de tine nu are puterea de a schimba ceva.
Ești mulțumit cu ce ai în momentul de față?
Continuă.
Nu ești mulțumit?
Fă ceva.
Suntem ceea ce facem în mod repetat
Ești sau nu ești într-o formă fizică bună – rezultatul obiceiurilor tale.
Ai sau nu ai succes în business – rezultatul obiceiurilor tale.
Ești sau nu ești fericit – rezultatul obiceiurilor tale.
Ceea ce facem în mod repetat determină ceea ce suntem în acest moment, ce gândim și ce avem în viețile noastre.
Aristotel a spus cam așa, nu vreau să-i iau laurii:
“We are what we repeatedly do. Excellence then, is not an act, but a habit.” / Suntem ceea ce facem în mod repetat. Prin urmare, excelența nu este un act singular, ci un obicei”.
Aceeași regulă se aplică și în cazul problemelor, al eșecului și al stresului – devin și ele obiceiuri.
Modul în care reacționăm la situațiile de viață pe care le întâmpinăm, este și el tot un obicei.
De fapt, am putea chiar să dezvoltăm un real talent pentru acele activități făcute în mod repetat, că ne-am putea numi, la o adică, campioni.
Aș fi curioasă să află câți dintre noi suntem mulțumiți cu adevărat de situațiile în care ne aflăm. O să spui pe nerăsuflate că ține de capacitatea ta de satisfacție. Unora le este mai mult decât suficient, ceea ce pentru tine este inimaginabil de puțin.
Dar totuși, trecând peste asta și presupunând că ai fi cel mai ușor de mulțumit om, EKHART TOLLE spune în Puterea Prezentului „Chiar dacă v-ați trezi în Paradis, nu ar trece mult și mintea dumneavoastră ar spune – Da, dar… ”
M-am îndepărtat de subiect și uit ce vreau de fapt să spun.
Ziceam că suntem ceea ce facem în mod repetat. Ne plângem că avem salariu mic, că nu câștigăm pe măsura capacităților noastre. Ne văicărim că suntem mereu obosiți, că ne-am îngrășat ca porcu’ , că gâfâim când urcăm 2 etaje. Ne plângem altora și ne plângem nouă de milă.
Dar dacă am conștientiza că ne-am format un obicei din a ne plânge și a accepta? Atât.
De fapt, rezolvarea stă în înțelegerea faptului că nu există probleme, ci doar situații, care pot fi depășite în 2 feluri:
Le acceptăm. Le rezolvăm.
Nu este vorba decât de o simplă alegere, o simplă decizie. Simplă, dar decisivă.
Vrei să slăbești? Înlocuiește obiceiul de a ronțăi cipsuri cu obiceiul de a ronți morcovi tăiați bețișoare, de exemplu.
Vrei să capeți un tonus muscluar mai bun? Înlocuiește obiceiul de a merge peste tot cu mașina cu obiceiul de a merge cu transportul în comun și la pas.
Vrei să câștigi mai mult? Înlocuiește obiceiul de a sta cu Netflixu’ în brațe cu obiceiul de a căuta surse alternative de venit, de a cere o mărire sau de a găsi un job mai bun.
Vrei să nu mai fii atât de stresat? Înlocuiește obiceiul de a face scenarii în mintea ta cu obiceiul de a găsi mijloace prin care să-ți atingi scopul.
Vrei să fii mai mulțumit, mai fericit? Înlocuiește obiceiul de a gândi negativist, cu cel de a identifica oportunități în situațiile mai puțin plăcute.
Setează obiective și găsește soluții prin care le poți realiza. Ține motivația la un nivel ridicat.
Dacă nu te simți bine acolo unde te afli acum, este posibil să nu fie de vină ceea ce faci, ci mediul în care o faci.
Și când spui că nu mai poți, gândește-te ce te face să te simți cu adevărat bine și confortabil și hai, că mai poți un pic!
3 replies on “Suntem ceea ce facem în mod repetat”
Am spus de atâtea ori că nu mai pot, mai ales de când sunt mamă, încât am senzația că e ceva permanent de-acum. Da, poate deveni obicei. Din păcate, în majoritatea cazurilor, pentru mine nu este o luminiță la capătul tunelului, nici salvare de undeva. Soț la muncă, familie ioc, prieteni tot așa :)) Deci “mai pot puțin” preia ștafeta!
Să știi că de câte ori am zis „nu mai pot”, tot am mai putut un pic. Și un pic-ul ăla mi-a adus mereu ceva neașteptat, care a șters cu buretele toată perioada urâtă și grea. Am început să conștientizez când intru pe modul negativism, așa că mă scutur bine și-mi găsesc o ocupație plăcută chiar atunci. Să vedem cum funcționează pe termen lung! 😀
Succes, sper să reușești! Pupici!