Categories
Digital & Publicitate

MOZ, compania de software de top în domeniul tool-urilor de optimizare în motoarele de căutare (și totodată cea mai mare comunitate neoficială de experți SEO) a anunțat pentru 5 martie 2019 o schimbare majoră a unuia dintre cei mai valoroși indici, ce ar putea schimba considerabil jocurile SEO. E vorba despre autoritatea domeniului / domain authority pentru cunoscători / DA pentru prieteni.

Dacă ar fi să găsesc cea mai simplă definiție pentru autoritatea domeniului / domanin authority, aș spune că e un număr, cuprins între 1 și 100, 1 fiind cea mai mică valoare posibilă.

Dar ce anume semnifică?

Păi, este un clasament stabilit de MOZ, un standard ce oferă predictibilitate asupra modului potențial în care domeniul tău ar putea să se clasifice în ierarhia motoarelor de căutare. Cu cât e mai mare, cu atât există mai multe șanse să apari printre primele rezultate din Google. Scorul rezultă din combinarea mai multor factori, cu focus pe  link-uri.

De ce era nevoie de o schimbare în domain authority?

Actualizări ale autorității domeniului au existat constant, chiar lunar,  dar nu a fost un upgrade major de ceva ani. O schimbare era necesară pentru că sistemul anterior ce stătea la baza DA nu reușea să determine un scor cât de cât corect și pentru site-urile mici, care nu apăreau în rezultatele Google cu niciun cuvânt cheie.

Asta, și faptul că s-a dorit o descurajare și o devalorizare a pieței de link-uri plătite. Exista un volum mult prea mare de site-uri cu PA (Page Authority) mare care vindeau link-uri celor care doreau să manipuleze rezulatatele căutărilor din motoarele de căutare. Domain Authority 2.0 folosește un sistem de calcul mult mai avansat, capabil să citească și să interpreteze patternuri de acțiuni și să se adapteze din mers în funcție de ele. 

Russ Jones, membru de elită din echipa MOZ, a descris modul în care compania a efectuat modificări tehnice cu privire la modul în care se calculează autoritatea domeniului. „Putem elimina spamul, ameliorarea corelațiile și, cel mai important, actualiza autoritatea domeniului simultan cu toate modificările pe care le face Google”.

Ce înseamnă acest update pentru site-ul tău

Dacă scorul crește după actualizare, bravos! Faci o treabă bună. Continuă. În cazul în care scade, nu-ți face griji și asigură-te că ai comparat cu site-ul competitorilor din branșă, deoarece și scorul lor va fluctua probabil în mod similar. Privește acest metric ca o valoare relativă, nu absolută. Asta înseamnă că DA e un simplu număr care nu semnifică nimic atâta vreme cât nu-l raportezi la alte valori, ale altor site-uri asemănătoare cu al tău. Așa că, încă o dată spun, verifică dacă scorul crește sau scade în raport cu alte site-uri din nișa ta.

Și dacă până acum, backlink-urile aveau cea mai mare importanță în acest scor, de acum se va lua în considerare și:

👉🏻 Spam Score

👉🏻 Patternul de distribuire a link-urilor

Mai trebuie să știi că vor exista actualizări constante și că MOZ va avea grijă ca site-ul tău să fie analizat în conformitate cu cele mai noi schimbări în algoritmul Google.

Ce înseamnă acest update pentru merketeri

în primul rând, regândirea strategiilor de promovare pentru clienții lor, personalizate pe nișe de activătăți. Să nu uităm că Google cere conținut relevant și de calitate, așa că exact asta trebuie oferit. Menținut un raport bun cu privire la backlink-uri, fără exagerări cu privire la publicatul pe platforme de comunicate de presă, un profil bun de link-uri în interiorul propriului site și #doamneajută până la următorul update!

Voi ce schimbări ați observat cu privire la acest subiect?

Spread the love
By Amalia

Ma bucur ca ai citit articolul si sper ca ti-a placut. Tu ce ai de zis despre asta?
Ne vedem in comentarii!

One reply on “Schimbări pentru Autoritatea Domeniului / Domain Authority 2.0”

Mulțumesc pentru lămuriri! Mai citisem comentarii ce spuneau de scăderea DA, știam și eu că urmează niște schimbări. Eu zic că al meu a mai scăzut. Dar nu știu cat am avut înainte, deci e irelevant :)) vom vedea ce va mai veni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *