Fiecare dintre noi asociem Crăciunul cu un miros, o senzație, o stare, un obiect, o atmosferă. Sau toate la un loc. Pentru mine, Crăciunul e sărbătoarea în care toate se amestecă: simbol religios, bucuria de a fi împreună. Dar mai e ceva…Lumina, luminițele, beculețele. Nu există prea mult, prea multe. Dacă bradul e făcut, instalația…instalată, alte ghirlande prin casă aranjate, m-am gândit să îmi mai fac o bucurie. Să schimb lămpile din casă. Ce ocazie mai bună să fac treaba aceasta?
Lampi de la Alexim Light. Să se facă lumină, zic!
Nu o să vă spun că mi-e ușor să mă despart de vechile lustre, lămpi, plafoniere, sunt sentimentală de felul meu. Dar m-am îmbărbătat rapid: de noile lampi o să mă atașez la fel de mult. Am început cu livingul. Acolo simțeam nevoia de o plafonieră-statement, să fie elementul care captează atenția, să am lumină caldă și primitoare, care să nu te îmbie la dulce visare, ci la discuții pe fundal de râsete. Vă spun ceva, așa ca o paranteză: sunt un client care merge cu brieful foarte bine făcut, deci celor de la alexim-light.ro le-a fost extrem de ușor să îmi ofere cele mai bune soluții.
Pentru dormitor, o lustra modernă
Am ajuns la dormitor. Aici a durat ceva până mi-am făcut eu brieful. Voiam ceva care să nu fie nici prea, prea, nici foarte, foarte, dar să fie extrem de. V-am spus că plec cu brieful foarte bine făcut😊 Am căutat pe internet câteva modele să mă inspir. Vreau o lustră cu un design minimalist, ceva altfel decât orice văzusem pe piață. Mai finuț, dar mai atractiv. O, da, și văzusem chiar multe, foarte multe modele! Îmi amintesc că am mers în urmă cu ceva timp în vizită la o prietenă care tocmai terminase de reamenajat apartamentul. Avea o lustră simplă, iar simplitatea ei o făcea să fie fistichie. Cu acest gând în minte, am dat brieful: vreau o lustră fistichiu de simplă. Cei de la alexim-light.ro mi-au recomandat o suuuuuuuuper lustră modernă, în stil minimalist-industrial:
Scurt ghid pentru a alege lustra, plafoniera sau lampa potrivită
Poate voi sunteți altfel, poate nu vă faceți schiță și calcule. Dacă sunteți pe același calapod ca mine, vă spun că înainte de a alege o lustră, o plafonieră, o lampă sau orice alt obiect de iluminat, sunt câteva aspecte cărora trebuie să le acordați atenție.
- Asigurați-vă că lustra / plafoniera / lampa se încadrează. Iar ca să se încadreze trebuie să aibă dimensiunea potrivită, culoarea adecvată, un model care să nu facă notă discordantă, ci care să întregească totul.
- Să fie suficient de modernă astfel încât peste 2-3 ani să nu vă pară total depășit modelul. Un sfat util în acest sens: simplitatea nu doar că nu se demodează, dar își dublează și valoarea în timp.
- Nu aruncați o căruță de bani. Sigur, aceste obiecte costă, dar cercetați și alegeți firma care îndeplinește raportul preț/calitate/model/culoare/servicii oferite/consultanță cel mai bun. Da, sunt o clientă pretențioasă.
- Mergeți cu un brief clar sau navigați având o descriere cât mai apropiată a obiectului pe care îl căutați. Oferta trebuie să se plieze pe ce vă doriți, nu ceea ce găsiți să se plieze pe ceea ce vă doriți. Simțiți diferența, da?
- După ce ați găsit, ați achitat, v-a fost livrat, montat, bucurați-vă! Întindeți-vă sub lumina plafonierei, așezați-vă la lumina lămpii. Evident că lumina artificială nu e la fel de bună, de benefică precum cea naturală. Dar are un mare plus: în funcție de ce alegem, ne invită la visare, la ore lungi de citit, la lenevit. Mai ales în zilele de iarnă.
Voi ce părere aveți despre aceste lampi alese de mine? Dar lampile voastre de vis cum arata? Ce v-ati alege de pe acest site?
Am păstrat pentru final o urare în ton cu subiectul: s-aveți sărbători luminoase, instalațiile cald să pâlpâie, cei dragi să vă fie alături!
16 replies on “Lampi și lustre. Lumină din belșug să fie! (P)”
Nu stiam de acest site, dar o sa ma uit ca sunt sigura ca voi gasi ce imi doresc.
Si o lustra mi-ar trebui in dormitor la maica-mea, dar o veioza am nevoie neaparat, ca vreo 2 mi s-au stricat in ultimele 30-35 de zile…
Cat de adevarat! Mai ales alegerea modelului poate fi uneori o provocare, sa fie si potrivita camerei, sa fie si culoarea potrivita, dar nici sa nu fie invechita peste 5 ani.
Ce tare e lampa gen palarie. Chiar mi se pare chic si perfecta pentru camera unei doamne. 😀
Urmeaza sa iau si eu la casa, multumesc de sfaturi.
Cea neagră ca o pălărie mi-a atras toata atenția. Sunt foarte drăguțe alegerile tale. Chiar eram in căutarea unei lustre 😍
Cea cu palarie mi se pare de-o eleganta covarsitoare! Imi place la nebunie si mie! 😀
Și eu am optat pentru o lustre simple, care să nu se demodeze în timp.
Foarte util articolul tău pentru persoanele care sunt în căutarea de noi lustre, dar nu știu ce să aleg.
În noua locuință sistemul nu-mi permite să folosesc lustre, am doar spoturi, aplice, veioze, lampadare etc.
Voi naviga puțin totuși pentru că îmi place decoratul .)
Imi placeau mult lustrele cand eram copil. Acum as prefera mai mult spoturile. Nu stiu de ce 🙂
Eu mor dupa lustrele minimaliste, astea cu becuri mari vintage. Uf…e greu cand ai mai multe idei decat camere 😀
Îmi place lustra aleasă de tine pentru dormitor. Cred că se potrivește în multe încăperi. Tot ceva minimalist am ales și eu pentru dormitorul meu.
Daca ma pui sa aleg o singura lampa nu as sti sa iti spun care imi place mai mult….asta pentru ca sunt obsedata de obiecte de decor. Pentru camera fetitei am luat 3 aplice (evident ca doar una este montata). – una cumparata impreuna cu sotul si doua cumparate pe ascuns :))
Stiu ce spui cu shopping-ul pe ascuns. Shhh…
😀 🙂
Exact acum sunt intr-o perioada in care caut o lusta frumoasa. Cu ajutorul tau sper sa si gasesc una care sa se plieze cel mai bine pe nevoile mele
Sper sa gasesti si tu lustrele potrivite casei tale! 😀