Eu pot, eu pot, eu pot.
Mai mult, mai repede, mai bine și fără ajutor. Să învăț și asta, să merg și acolo, să fiu întotdeauna disponibilă să fac totul în timp util, să dau mereu mai mult decât se așteaptă de la mine. Să surprind, să dovedesc, să depășesc.
Și este simplu să faci asta. Până când nu mai este.
Străduința asta de a fi peste tot, de fi cel mai bun angajat, antreprenor, coleg, prieten, părinte, cetățean, cel mai bun orice, presiunea de a absorbi cât mai multe informații care să-ți dea un boost în carieră și să te așeze pe un soclu la locul de muncă, dorința neîncetată de a câștiga mai bine, de a avea mai multe. Toate astea pur și simplu ne lasă fără energie.
Și totuși, uneori este nevoie de un singur declic. Apoi urmează avalanșa. Iar apoi…ei bine, ce se întâmplă după, ține doar de tine.
Epuizarea doare. Doare fizic, doare psihic și lasă urme
Cea mai mare calitate a omului este faptul că este adaptabil. Și știi care e cel mai mare defect? Că e adaptabil.
Cu binele ne este cel mai simplu să ne obișnuim. Cu răul, mai greu, dar tot ne obișnuim până la urmă, pentru că îl luăm cu lingurița, în doze mici, îl acceptăm cu automatism, fără să ne dăm seama și dăm vina pe viață, ne încurajăm că suntem tineri și putem duce multe.
Declicul apare în momentul în care te lovește în moalele capului epuizarea, adică un mix de oboseală fizică și psihică dus la extrem, cu manifestări pe care nu le mai poți controla.
Când ajungi în punctul în care lucrurile pe care le făceai cu cea mai mare lejeritate, acum îți par cel mai mare chin, este un semn că s-ar putea să duci în spate mai mult decât poți.
Și asta nu înseamnă că ești slab. Înseamnă că ești OM și pentru a face față acestui „mult” pe care lumea în care trăim îl impune în mod obsesiv, în mod paradoxal, trebuie să avem mai puțin.
Să simplificăm. Să selectăm. Să eliminăm. Să respirăm.
Pentru că atunci când muncești nonstop, prins de un scaun sau mereu pe drumuri, cu mintea încordată, printre taskuri de îndeplinit și zeci de mailuri în inbox care își așteaptă dreptul la replică, nici nu știu când am mai avea timp să ne bucurăm de viață, să înțelegem că ea nu este o luptă, ci un privilegiu.
În câte feluri trebuie să se manifeste epuizarea până să spui STOP?
Epuizarea nu apare peste noapte, că lucrezi tu mai mult o zi sau două sau că tragi într-o săptămână mai tare de tine să finalizezi 5 proiecte importante. Ea se consolidează cu fiecare zi de muncă prelungită, cu fiecare insomnie, cu fiecare alegere pe care o faci.
Poate că e adrenalina cea care te ține în priză, starea aia de agitație fără de care nu poți trăi sau poate că e nevoia de bani, de afirmare în fața șefului, ori chiar dependența de performanță poate fi cea care te împinge către mai mult. Oricare ar fi motivul, rezultatul este mereu același: oboseală, frustrare, nemulțumire, lipsă de concentrare și în final, ineficiență.
Adevărata problemă a stării de „burnout” este că se încadrează perfect în sindromul de broasca fiartă. Bine, alăturarea nu este cea mai potrivită, pentru că numai perfect nu e când te transformi într-o broască fiartă.
Un experiment psihologic a demonstrat că dacă punem o broască într-un vas cu apă fierbinte, această simte pericolul iminent și sare.
Însă, dacă punem broasca în apă rece și încălzim apa treptat și constant, până la punctul de fierbere, ea nu va sări. Va depune efort peste efort pentru a se ADAPTA condițiilor, astfel încât nu-și va da seama că apa este prea fierbinte pentru a supraviețui.
Broasca își canalizează toate eforturile pentru ADAPTAREA la mediul agresiv, așa că în momentul necesar SALVĂRII, este prea epuizată și incapabilă să facă ceva pentru a supraviețui.
Deseori, ni se întâmplă și nouă asta. Dacă agresiunea este bruscă, o respingem. Dacă vine sub forma de mici sarcini suplimentare, în mod constant, din ce în ce mai multe, la primele semne ale epuizării, o să spunem că suntem „puțin obosiți” și vom da vina pe vreme, pe astenia de primăvară, pe orice. Și când am ajuns la capătul puterilor clacăm, o luăm razna, suntem confuzi, dezorientați și plini de frici.
Cât de fierbinte este apa ta?
Spre deosebire de broaște, nouă nu ne priește apa rece – avem nevoie de o anumită presiune pentru a ne dezvolta. Prea puțină provocare și prea multă rutină este rețeta garantată a plictiselii. Cu toate acestea, nu am fost proiectați să trăim cu provocări constante și sub stres continuu.
Epuizarea se manifesta inițial la nivel emoțional și poate avea următoarele forme:
- Atacuri de panică, senzație de anxietate fără vreo cauză evidentă.
- Răcirea relațiilor cu prietenii apropiați și cu familia.
- Amânarea sarcinilor la locul de muncă sau rezolvarea lor într-un ritm foarte greoi.
- Anularea întâlnirilor, fără cauze justificatorii.
- Ești mereu pe fugă și în întârziere, uiți lucruri importante, ești buimac.
- Pierderea încrederii în propriile forțe, pierderea interesului pentru ceea ce-ți făcea plăcere înainte.
- Sentimente de paranoia și permanent eșec.
- Extrem de emoțional, schimbări bruște ale stărilor de spirit, negativitate.
Pe plan fizic, s-ar putea să te confrunți cu:
- Iritații ale pielii.
- Palpitații și senzația că ți-o ia inima la goană.
- Căscat excesiv și dificultate în a respira.
- Senzație de oboseală continuă și dorința de a dormi. Insomnii.
- Concentrare Z-E-R-O = productivitate minimă.
- Încordare și rigiditate musculară .
- Percepția sporită a durerii, senzația că mereu te doare ceva.
- Sistem imunitar scăzut (răcești mereu, ai dureri de cap, etc.)
Aceasta nu este o listă exhaustivă, dar conține câțiva indicatori cheie care ilustrează faptul că te împingi către marginea prăpastiei și trebuie să faci ceva în legătură cu asta.
Primul pas este să analizezi situația în care te afli și să identifici sursele de stres care duc la epuizare. Dacă nu reușești să-ți dai seama, poți face următorul lucru: ia o agendă sau descarcă o aplicație pe telefonul mobil și notează, pe intervale orare, ce faci și cum te face să te simți ceea ce faci, în cât timp reușești să finalizezi ceea ce faci. În felul acesta vei vizualiza întreaga schemă a factorilor de stres și vei putea să elimini sau măcar să faci mai puțin din ceea ce te consumă.
Care este costul epuizării?
S-ar putea să te coste mai mult decât îți imaginezi. Dacă ar costa bani, poate că mi-aș permite. Dar costă sănătate, performanțe profesionale, bunăstare mentală și relații cu cei apropiați, fiindcă emoțiile negative, anxietatea, nemulțumirile și frustrările se răsfrâng de cele mai multe ori asupra celor dragi.
Vestea bună este că există speranță și există viață după burnout, dar nu presupune întoarcerea la normal, pentru că tocmai cotidianul ne aduce în situația asta. Ce poți să faci?
- Fă mai puțin. Mai puțină muncă, mai puțin stres, mai puțin din orice.
- Învață să spui NU dacă nu-ți dorești să faci ceva. Doar pentru că poți s-o faci, nu înseamnă că trebuie s-o și faci.
- Elimină oamenii toxici din viața ta.
- Ia-ți o vacanță (și nu te simți vinovat pentru asta).
- Nu te mai judeca atât de dur.
- Fii consecvent în tot ceea ce faci.
Probabil că dimineața îți pui costumul de supererou și pleci cu gândul să salvezi lumea. Dar într-o lume care se zbate în complexitate, succesul îl vei găsi în echilibru.
Vrei să ai succes?
Simplifică!
