From Where I Stand

Ce am invatat de la planta mea din balcon

  • By
  • 28 septembrie 2017

 


Mimosa Pudica mi-e tare dragă. Mi-a picat cu tronc de la prima vedere, dar acum mi-e și mai dragă.

Trebuie să recunosc că nu am fost dintotdeauna o mare iubitoare de plante ornamentale. Relația dintre mine și ele era asemănătoare cu aceea dintre brocoli și un copil mai…pufos.

Am avut totuși o inițiativă acum ceva timp, când mi-am luat un cactus mic și țâfnos din Carrefour. L-am așezat frumos la fereastră și…cum să vă spun? După vreo 6 luni mi-am dat seama că nu mai era la locul lui. A rămas un mister până în ziua de azi dispariția lui. Teoria mea merge chiar până la ipoteza cum că nu a mai suportat și a sărit pe geam către un balcon mai bun.

Mimosa Pudica mi-a plăcut pentru că…Ana. Și pentru că mi-a arătat filmulețe în care ele două interacționau. Ana o atingea, iar miomosa făcea pe pudica, adică își stângea rușinoasă funzulițele pe lângă tulpină.

Până la urmă, după episodul cu cactusul, am simțit nevoia să-mi asum și eu responsabilitatea pentru ceva viu, și am zis că pentru început, ea este alegerea cea mai bună. Să-mi aduceți aminte să vă spun și întâmplarea cu peștele Beta.

În altă ordine de idei, am primit 2 tije mici de la Ana, să tot fie vre-un an jumate’ de atunci. Micuță și plăpândă cum era, i-am găsit un locșor într-o glastră viu colorată și am așezat-o lângă fereastră să poată fi alintată de soare, așa cum îi place ei cel mai mult (exact în locul unde a stat și cactusul). Doar că unde am ales eu s-o așez, nu prea i-a priit ei și ușor-ușor a început să dea semne de nemulțumire – genele micuțe și verzi i s-au rărit una câte una, până când cele două tije au rămas golașe și subțiri, în semn de protest pentru condițiile pe care i le-am impus.

Nu aveam mare încredere că o să se înzdrăvenească, o tot mutam de colo-colo și trăgeam de timp. Nu mă lăsa inima s-o arunc. Din când în când îi mai puneam puțină apă, deși pământul foarte permeabil nu dădea nici el semne că ar vrea să o ajute.

A trecut iarna și ne-am mutat în alt bloc. De la etajul 12, într-un balcon luminos și mare, parcă situația era mai încrezătoare. Am luat-o și pe ea ți am pus-o în locul cel mai luminos și plăcut. Am continuat s-o ud, pe ea și pe alte câteva plăntuțe care au apărut să-i țină companie. Fără să-mi dau seama, am prins drag de ele și de ideea de a-mi asuma faptul că de acum sunt în grija mea, depind de mine și de atenția pe care sunt dispusă să le-o ofer.

Hai că nu vă mai țin în suspans…știu că așteptați și că, la fel ca și mine, sperați la un happy-end, pe care sunt dispusă să vi-l ofer. Da, mimosa mea și-a revenit și a început să crească și să toooot crească.

Asta până în august, când am plecat din București pentru 3 zile. Imaginați-vă următorul scenariu: etajul 12, caniculă, geamuri închise, apa evaporată. Coafura nu rezistă, iar plantele nu au fost prea fericite. Mimosei i s-au uscat toate frunzele de la bază, rămânând cu câteva, rătăcite la nivelul superior. O imagine dezolantă! 

Dar pentru că v-am promis un happy-end, hai să vă spun ceva – ador planta asta! Da, au rămas două bețe subțiri cu niște frunzulițe în vârf, dar știți ceva? După 2 săptămâni a înflorit!

Probabil că v-a bufnit râsul când ați citit titlul. V-ați întrebat probabil, ce ar putea să mă învețe o plantă de cameră. Fair enough.

Mi-am dat seama de-a lungul timpului că lecțiile vin de unde te aștepți mai puțin și că ține doar de noi și de modul în care privim lucrurile, să le înțelegem și să tragem niște concluzii pe care să le folosim mai departe în traseul nostru prin viață.

 Planta mea din balcon m-a învățat că: 

  • Oricât de dificilă ar fi o situație, pune toată energia la bătaie pentru a găsi soluții de ieșire din situația-limită.
  • Indiferent de lipsurile și de condițiile mai mult sau mai puțin prielnice cu care te confrunți la un moment dat, găsește o portiță de ieșire și concentrează-te în acea direcție până reușești să te echilibrezi.
  • E necesar să dezvoltăm un mecanism de autoapărare. În situații extreme, renunță la ceea ce crezi că este important, pentru a rămâne cu ceea ce este esențial pentru tine.
  • Trebuie să fim recunoscători pentru reușite, dar mai ales, e musai să emanăm în jurul nostru doar energie pozitivă. E molipsitoare!

De altfel, în natură, aceste mecanisme de autoapărare, de autoconservare în situații de maxim pericol sunt destul de des întâlnite. Nu ai cum să nu rămâi uimit în fața modului în care aceste organisme reușesc să elaboreze, în mod natural, strategii atât de complexe care să le permită supraviețuirea.

Plantele nu intră în depresie atunci când dau de greu, ci își dozează o mare parte din energie în direcția găsirii unei soluții pentru a-l depăși.



 

No Comments Found

Leave a Reply