…sau un drog. Oricum, m-am gândit doar la lucruri rele.
Dacă e să intrăm în bucătăria internă GOOGLE, LSI este ceva foarte interesant.
E ingredientul ăla simplu, la care are acces oricine, dar care odată adăugat în mâncare, poate face diferența între un meniu de ‘împinge tava’ și un dish pretențios.
Relația dintre LSI și SEO e ca dulceața de ardei iute pe friptură
Unul conferă baza și celălalt picanteria. Puse împreună, gustul e desăvârșit!
Să ne lămurim și să vorbim mai tehnic, că iar mi se face foame.
Despre SEO sunt multe de zis, probabil că știi și tu destule. E plin ochi internetul de informații despre acest subiect.
Long story short: SEO este procesul prin care un website capătă o poziționare bună în motoarele de căutare, pe anumite cuvinte-cheie. De exemplu, pentru un site care vinde încălțăminte, este important să apară în primele rezultate atunci când cineva tastează pe Google expresia „pantofi pentru femei” sau „pantofi de piele femei”. Aici intervine domnul SEO, printr-o serie de acțiuni, unele bine cunoscute, altele presupuse, pentru că Google este foarte secretos în privința acestui aspect.
Content marketing – SEO – LSI
Everybody knows că una dintre piesele de rezistență ale unei campanii de SEO o reprezintă conținutul (text, video, imagini, infografice, etc.) și crearea unui profil sănătos de link-uri. Totul cât mai natural (eco, bio).
Că un articol trebuie să aibă o structură specifică, probabil că nu-ți este străin (de la număr minim de cuvinte, până la heading-uri și folosirea cuvântului-cheie în text), însă ingredientul secret este LSI. Ce înseamnă LSI? Probabil că ți-ai dat seama până acum că abrevierea nu face referire la nicio afecțiune medicală și nu e nici prescurtarea vreunei substanțe interzise. LSI înseamnă de fapt Latent Semantic Indexing și reprezintă un algoritm matematic ce identifică relația ascunsă (Latent) dintre cuvinte (Semantic), cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea informației digitale (Indexing).
Acum că ne-am lămurit cu definițiile, să vedem un exemplu concret.
★ Să spunem că tastezi în Google cuvântul „broască”. Motorul de căutare presupune că te interesează să afli informații despre bulbucatul amfibian, așa că-ți afisează următoarele rezultate:
★ Acum, tastează expresia „broasca pret”, iar Google o să înțeleagă faptul că te referi la o componentă unei uși, pe care vrei să o achiziționezi, așa că-ți afișează rezultatele pe care el consideră relevante pentru necesitatea ta:
Cum știe Google să afișeze aceste rezultate în funcție de ceea ce ai tu în minte? Nu, nu e magie și nici teoria conspirației. Pur și simplu, articolele cuprind o serie de sinonime și derivate ale keyword-ului principal, astfel încât să se poate crea o corelație corectă între informația online și intenția utilizatorului de internet.
Așa că atunci când urmărești un anumit cuvânt-cheie, nu te sfii să folosești sinonime ale acestuia sau alte cuvinte din familia lexicală. Dar nu exagera. Menține o linie echilibrată, inserează-le cât mai natural posibil în text, pentru că până la urmă SEO este despre oameni, nu despre roboți.
One reply on “Când am auzit prima dată de ‘LSI’ am crezut că este o boală”
Ooo, da! Chiar mi-a placut articolul.
Despre SEO mai stiam si eu ceva pentru ca am fost nevoita sa invat singurica sa imi administrez si ridic site-urile cat mai sus in ochii domnului Google. Insa pana acum nu am aflat si despre LSI. De acum incolo am sa tin si eu cont de acest lucru. Multumesc pentru informatie! 🙂