Categories
Filme, La Dolce Vita

Pe cuvânt de onoare dacă ai cum să te plictisești la filmul ăsta! Îi iubești, Îi urăști, ești de partea lor sau ai vrea sa-i vezi pedepsiți, dar iti garantez ca nu-ți vor rămâne nicidecum indiferenți.

Regula numarul 1 valabilă pentru toate cele 7 sezoane este faptul că absolut orice se poate întâmpla, dar foarte puțin din asta contează cu adevărat.

Protagonista, Olivia Pope, a omorât pe cineva cu un scaun, Fitz, președintele Statelor Unite ale Americii ucide o bătrână cu mâinile goale pentru a-și păstra secrete anumite fapte. Alegeri prezidentiale falsificate, Vicepreședintele a planificat un accident de avion și a încercat să însceneze acest fapt președintelui de la acel moment, Un fost spion încearcă să dea o lecție femeii de care era îndrăgostit scoțându-i o masea si totrurand-o, unul dintre  pesonajele negativ e înjunghiat cu un dinte de dinozaur (as in dinte de dinozaur).

Și câte și mai câte. Scandal e un film care nu te scoate din priză.

Cine este de vină pentru acest șir de acțiuni? O să te mire dacă spun Shonda Rhimes? (scenarista și producătoarea serialului Anatomia lui Grey)

Trebuie să recunosc că m-am lăsat păcălită de primul episod. Ceea ce părea un film-clișeu focusat pe relația dintre președintele Americii, Fitzgerald Grant III și fosta consilieră a campaniei sale prezidențiale, s-a transformat ușor-ușor, pe măsură ce secretele ieșeau la iveală, în unul dintre cele mai imprevizibile seriale pe care le-am urmărit până acum. E despre putere și lupta pentru ea, despre urzelile neștiute din spatele Casei Albe, despre succes, crimă, pasiune, suspans.

Tot ce trebuie să știți despre acest serial este că se învârte în jurul puterii. Pe de o parte Casa Albă, pe de altă parte organizația ultra-secretă B613. Mi-a plăcut și m-a ținut cu sufletul la gură acest du-te – vino al protagonistei, între pălăria albă și cea obscură. Pun pariu că o să ții (și tu) cu ea chiar și în acele momente când lasă jos pălăria albă și o să ai momente când îți vei aminti „Hey! Parcă a omorât pe cineva cu un scaun…” Dar trece repede, really!

Și pe bune că aș mai zice multe, cel puțin 50 de paragrafe, dar aș avea nevoie măcar jumătate din vinul pe care-l bea Olivia în film. Ceea ce e foarte mult.

Ar fi o greșeală să crezi că filmul are un final justițiar, în care personajele rele sunt pedepsite pentru faptele lor. Haha! Finalul este la fel de imoral precum întregul serial. E un singur personaj în capul căruia se sparg toate, restul rămân nepedepsiți și pregătiți să trăiască o viață luuungă și fericită.

Pentru că Vermont și restul. 

Mai  multe nu vă zic, deși zău că mă roade nerăbdarea. Aștept să-l vedeți, dacă nu ați făcut asta până acum și povestim după. 

Și pentru că uneori îmi place să încep cu finalul,  vă las trailerul de la ultimul sezon. 

 

Spread the love
By Amalia

Ma bucur ca ai citit articolul si sper ca ti-a placut. Tu ce ai de zis despre asta?
Ne vedem in comentarii!

12 replies on “Scandal, un film scandalos de imprevizibil.”

Când am citit titlul articolului am crezut că vrei să ne povestești despre parfumul cu același nume 🙂
Ce vrei, mi-e gândul la cadouri de Moș 🙂
Să revenim, deși nu prea mai urmăresc serialele, acesta mi se pare că m-ar prinde.

Asa se intampla cand ne lasam pacalite de primul episod. Devine tot mai interesant pe masura ce trec episoadele, daca se incadreaza in tipare. Cunosc :)) acum nu mai am timp, am un episod pe zi, dimineata, inainte sa se trezeasca piciul. 😁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *