Danemarca. 5 sentimente. Un singur gând.

Când spui ‘Danemarca’, primul lucru la care îți vine să te gândești este „mamă, ce frig trebuie să fie acolo!”. Asta dacă nu ți-au ajuns la urechi vorbele cum că Danemarca se află printre cele mai fericite țări ale lumii. Atunci te gândești „ăia cum pot, mă?”

Am lăsat Bucureștiul într-o zi de semi-toamnă, pe la începutul lui noiembrie, când vremea era încă bună și călduță, nu apucase să vină frigul ăsta pe care-l am azi în oase. Mi-am zis că acolo trebuie să fie frig, chiar dacă gradele nu o arată, așa că am îndesat în bagaj cele mai babane bluzoaie, cea mai lungă și groasă geacă a mea și mai-mai că-mi venea să-mi mai iau o gecuță pe sub ea. Da, știu, am exagerat. Dar mi-e frică de frig.

 Las imaginile din aplicația de vreme să vorbească în numele meu. Asta, așa, să vedeți că ne mai bate și tehnologia. Chiar îmi era greu să fac o comparație de temperatură ÎNAINTE să plec?

Ce-i drept, vremea e mult mai bosumflată decât la noi, cel puțin iarna, plouă mocănește mai mereu, iar când iese soarele, pentru cam…3 minute, îți vine să sari în sus de fericire (sau poate doar mie?)

☀️ SOARE CU DINȚI ÎN DANEMARCA 🙂

 Așa că primul sentiment de care am vrut să zic a fost curiozitatea. 

Curiozitatea aia pe care o simți ori de câte ori te intri în contact cu ceva nou, fie el climat, cultură, arhitectură. Cu greu am adormit în noaptea de dinainte de zbor și cu greu mi-am ținut în frâu nerăbdarea plecării.

Apoi nu vă mai zic ce am facut…Danezii își construiesc casele într-un fel specific regiunii, cu geamuri largi, parcă primitoare de ocheade pe furiș, din stradă. Nu au perdele, dar unii au storuri, genul ăla de rulou vertical, aplicat pe geam, pe care îl tragi atunci când ai nevoie de intimitate. Nu am văzut multe trase. De cele mai multe ori, lângă geam puteai zări o masă mare, cu 4-6 scaune și cu câteva becuri atârnate deasupra mesei. Geamurile erau frumos decorate, cu lumânări ambientale. O plăcere să tragi cu ochiul din stradă!

 Nerăbdarea, bat-o vina, că am zis să fac un chec să mai uit că în câteva ore o să pun piciorul pe pământ scandinav.

L-am uitat în cuptor. În cuptorul pornit. S-a ars, cum altfel? El în focuri, eu în aer. Perfect.

Checul a avut parte de un final fericit până la urmă, la birou, savurat de ai mei colegi. Eu am avut parte de un zbor corect, fără sperieturi.

 Bucuria de a face un lucru pentru prima data, cred că nu aș înlocui-o cu nimic. 

Am ajuns noaptea, așa că nu am reușit să văd mare lucru, dar în ziua următoare. Ah, casele astea sunt MI-NU-NA-TE! Apropo, casa din prima imagine era de vânzare 😉

Parcul din Vejen (citiți un fel de VA-IĂN) 

Cum să nu te bucure această moacă?

Aici zicea un fel de „Nu hrăniți animalele cu pâine și paste, pentru că o să le doară burta.” I know.

Și aici o statuetă care te întâmpină la intrarea în parc.

Dar compensează din plin  tabloul ăsta:

4️⃣ Uimirea. A venit și rândul ei, Inevitabil m-am lovit de diferențele culturale și comportamentale. Mai aruncați un ochi peste pozele cu casele.

Câte au gard? Hmm…Asta trebuie să spună ceva legat de nivelul de siguranță resimțit la nivel mental și la gradul de confortul traiului în comunitate. În poza de mai jos, bicicletele nu sunt legate cu lanț anti-furt. De fapt, nicio bicicletă din zona aia nu era legată. Oamenii le lasă așa ore întregi. ȘI NU DISPAR.

5️⃣ O s-o zic direct! Despre mâhnire e vorba. 

Nu pot să n-o simt, deși în acest moment mă îndulcesc cu colindele lui Frank Sinatra.

Plus că nici nu v-am zis nimic de sistemul lor de reciclare. Pentru asta vreau să vorbim într-un articol nou. Mai avem de povestit. Plus că trebuie să vă zic și câteva lucruri despre oameni.

Ah, care e gândul? Păi să vină 2019! Am în plan o nouă vizită, de data această mai…turistică.

Pe voi ce fel de sentimente vă încearcă la contactul cu alte țări? Aștept vești!