From Where I Stand

Tanti Florica de la 6 Ascunde Flacăra în Spatele Oglinzii

flacara-din-spatele-oglinzii

 

O mai țineti minte pe tanti Florica de la 2, din reclama de acum câțiva ani la făina GRANIA?

Gospodina ideală, trecută de prima tinerețe și vecina perfectă prin prisma pasiunii ei pentru pregatirea dulciurilor, că mai toți vecinii de palier sunt la ușa ei pentru o mică porție de dulce.

Eh, tanti Florica de la 6, vecina mea, nu are nicio treabă cu tanti Florica de la 2, care prăjiturește, prăjiturește de nu se mai oprește!

Tanti Florica de la 6 este un personaj atipic pentru stereotipurile noastre actuale –  fotbalistă în tinerețe, mergea adesea la bere cu colegii, vopsea și repara mașini și nu se dădea îndărăt de la nicio discuție politica. Deși la pensie acum, trecerea anilor nu a schimbat-o prea mult, având în continuare aceleași preferințe în materie de conversații și același mod de a privi lucrurile.

Ce am admirat intotdeauna la tanti Florica este felul in care abordeaza orice situatie si determinarea cu care rezolva orice problema. Intalnindu-ma cu ea in fata blocului, aflu ca intentioneaza sa-si schimbe 2 usi de la apartament, molipsindu-se probabil de la lucrarile de reabilitare ale blocului nostru. Nedumerita de unde sa cumpere si mai ales cine ii va monta cele 2 usi, ii promit ca ma voi interesa la magazinul de usi pe care il stiam referitor la costurile de montaj si voi reveni pe seara cu ceva informatii care sa-i faca mai clara situatia in cauza.

Zis si facut.

Doar ca pana sa ajung eu sa-i spun ce aflasem, tanti Florica de la 6 adusese deja acasa nu 2, ci 6 usi de interior, pentru ca intre timp – in cele cateva ore – luase o alta decizie. “De ce sa fac deranj in casa de mai multe ori, cand pot sa fac o data si gata? In plus, cei de la montaj mi-au facut reducere de 20 de lei pentru fixarea fiecarei usi, pentru ca am luat mai multe bucati.” O bila alba pentru strategia de marketing a baietilor.

Mandra de noua achizitie, tanti Florica ma cheama la cateva zile sa-i vad noile usi. Nu ca as fi ars de nerabdare sa le vad, dar nu puteam sa-i spulber bucuria de a mi le arata.

Intru timida in holul care arata acum ca un santier si ochii mi se fixeaza intantaneu pe un perete lateral, ca nici nu mai auzeam ce spunea tanti Florica referitor la usi, costuri sau marea afacere pe care o facuse cumparand 6 minunate exemplare cu clanta.

Privirea mi-a ramas atintita pe o bucata veche de ziar, lipita “pentru a face aderenta intre perete si oglinda din perete”. 

Absolut fascinant!

Tanti Florica de la 6 avea asezat pe perete, sub oglinda, 2 file ale revistei Flacara, din data de 15 decembrie 1989.

Le-am analizat din toate partile, dar din pacate nu am gasit nicio solutie de a-l inlatura fara a se rupe, asa ca m-am resemnat la a-i face cateva fotografii cu telefonul.

Pe scurt despre revista Flacara

Primul numar al revistei Flacara aparea pe 22 octombrie 1911, cu scop literar, artistic si social. Revista capata diferite valente de-a lungul timpului,  fiind cenzurata sub influentele politice ale vremii, cu toate incercarile de a-si mentine obiectivitatea. In 2013, conducerea redactiei Flacara anunta sistarea “temporara” a publicatiei.

Fragmente din revista Flacara, anul XXXVIII – Nr. 50 (1799) din 15 decembrie 1989

Cu doar 6 zile inainte de inceperea revolutiei la Bucuresti, redactorii  scriau despre “UN POPOR AL OAMENILOR MUNCII IMBELSUGATI PRIN MUNCA LOR. ACESTA ESTE SOCIALISMUL!”

“Sa nu te lasi!”

Urcam în Dîmbeni, o uliță lungă, croită chiar peste un dîmb de gospodării și case noi, ce nu ascund ambiția unicatului și fala de a le avea acelor care le stapînesc. Urcam și parcă nu mai ajungem unde ne-am propus a intra. La învățătorul Gheorghe Ciupac, director al celei mai recente școli construite în Turț, una dintre cele opt din această seculară urbe a Țării Oașului. Mă însoțește primarul orașului, Ion Ciupac, frate al învățătorului, interesîndu-mă viața lor grație lui Vasile Dumbravă, secretar adjunct al comitetului comunal de partid. […] Vasile Dumitru a urmat o școală profesională de munci agricoli, iar Vasile Ciupac, una de tehnicieni veterinari. Au muncit împreună la C.A.P. , dar gustul învățăturii, stimulat de nevoia de cadre a comunei și dorința de a o ridica din sărăcia și înapoierea sinonime Oașului, le-a despărțit din nou, pentru scurtă vreme, traiectoria. Vasile Dumitru a fost trimis la școala de maiștri, unde și-a facut, în paralel, la fără frecvență, liceul. Celălalt nu se lasă mai prejos, deși foarte prins într-o muncă grea și de răspundere – fusese promovat șeful fermei zootehnice  – dă și el diferențe pentru a-și echivala studiile liceale, cu un gând înca nemărturisit cuiva. Ar vrea să facă mai mult în și pentru ferma aceasta, care plutea în noroaie și de unde lucrătorii plecau tot mai mult și tot mai frecvent. La 32 de ani, se hotărăște. Pleaca la Cluj-Napoca, într-un așa-zis concediu și se întoarce student, la fără frecvență, al Facultătii de Zootehnie. Acum o luna, în septembrie, și-a susținut examenul de diplomă, este inginer cu toate drepturile. În acești ani de nopți albe deasupra cărților, a fost promovat președinte al cooperativei agricolede de producție. Uneori se surprinde zîmbind unui gînd ce i-a susținut mult voința. Cînd era de vîrsta fiicei sale – vîrstă la care tatăl sau, Gheorghe Ciupac, rămas la patru clase primare, străbătea, pe jos 120 de kilometri pâna la Valea lui Mihai, în Bihor, unde se angajase slugă, ca multi alți copii oșeni, la o familie de oameni bogați, rostul lui fiind să lustruiască zilnic ghetele și pantofii odraselor acesteia – un vecin, tovarăș al părințlor la munca in tărîna, simțindu-i […] inteligența, îi spunea adesea: mă, Ioane, tu să nu te lași, tu ai să ajungi un mare agricultor dacă înveți, mă! Să înveți, pentru voi au venit alte timpuri.

A preluat conducerea C.A.P.-ului într-un moment cînd aluneca, nu mai ieșea din credite și nu prea reușea să dea mare lucru oamenilor din producțiile slabe ce se obțineau. În opt ani a ridicat-o la milioane de lei beneficii peste plan. Sectorul zootehnic a devenit un etalon și un model din toate punctele de vedere. Locuitorii au asigurată o masă caldă gratuită pe zi, cînd ies din schimb, la microcantina din incinta fermei intra si pleaca, trecînd printr-un filtru, un grup social cu baie, cu apă caldă, unde pot să-și faca zilnic dușul și să-și schimbe hainele de munca, iar în ferma cu grajduri ultramoderne, mecanizate, pot să circule în pantofi. Populată cu animale de rasă, producțiile au crescut de 3 ori, și “încă nu suntem multumiți fată de posibilități.” Terenurile erodate de pe dealuri au fost transformate în livezi de pomi fructiferi (sînt pe rod peste 300 ha. dintre plantațiile noi) și în vestite căpșunării de unde se exportă în toată Europa. În opt ani, un om alături de alți oameni a cucerit un secol. Pentru sine și pentru locul nașterii lor. Posibil pentru că au avut la îndemină condițiile, climatul social, politica la nivel de stat, necesare, numite într-un cuvînt, socialism. “Asemenea lucruri, spune, ni se par atît de firești încît prea arareori mai reflectăm la faptul ca în alte condții istorice, fără politica de azi, am fi avut, cu siguranță, alte destine. Poate chiar pe cel din copilaria părintelui meu. Mama ne mai aduce aminte, din cînd in cînd, dar copiii noștri, nepoții ei, o privesc lung, lung, neîncrezatori. Li se pare o poveste din cărți, deși cunosc că bunica nu știe să citească.”

Marta Ciupac, pe care o găsesc singură, nu vrea să se duca la niciunul din feciori, deși de șapte ani, barbatul i-a trecut in lumea umbrelor, “de prea mult chin și prea multă muncă”. Singură în bucataria strîmta a casei sale tipic oșenesti, cu o plită, un pat, un dulăpior și un scaun cu galeată de apa, imi povestește, cu mîndria greu reținută, cum a muncit să crească cinci feciori, povățuindu-i sa fie mereu harnici, să fie cinstiti, să stăruie la învațătură, “că lor, regimul le-a deschis toate drumurile.” Trei are în sat – primarul, învățătorul și pe Grigore, șofer la C.A.P. Cel mare Nicoară, este muncitor constructor la Satu Mare. […] Al doilea, Vasile, este ofițer la Alba Iulia și are un apartament. Toți au copii, i-au daruit 14 nepoți, de la bărbați cu armata facută, la cel mai mic, mezinul învățătorului, de cinci luni. Are nepoate studente și o mulțime de liceeni care doresc să ajungă medici, ingineri, fizicieni, “dară or s-ajungă, dacă invață. Cine-i oprește?! Nu-i împiedică nimeni!”

În odaia calda, unde găsesc adunată familia celui mai mic din frații Ciupac, odaie cu înfățisarea unei camere de zi a unor intelectuali preocupați de modul lor de viață. La masa își face lecțiile Octavian Gheorghe, elev în clasa a IV-a, fiul cel mare al învătătorului. […]

– Ce înseamnă cuvîntul SLUGĂ, îl intreb?

Copilul tace. Ridică ochii mari, surprinși, cerînd salvarea, de la tatăl sau, învățătorul. Învățătorul îi repetă întrebarea, mai didactic, încercînd să-i arunce colacul, dar băiatul ramîne tot nedumerit.Lăsă capul în jos. În fine, pînă la urmă, sugerîndu-i-se basmele de curînd citite, răspunde rușinat:

– Un om sărac, servitor la cei bogați.

Învățatorul se simte jenat, constatînd: Sunt cuvinte ale limbii române cărora generațiile actuale de copii nu le mai cunosc exact sensul. Este o lecție pentru mine ca educator.

Aș vrea să-i spun că are dreptate, dar, ma jenez la rîndu-mi. I-o spune fratele său, primarul:

-Măi Gheorghe, să nu uiți, tata a fost slugă. Dupa ce plecăm, să-i spui lui Octavian povestea copilăriei lui bunică-sau și apoi să-i dai să scrie o compunere despre asta. Să i-o păstrezi pentru copiii lui.

 Cici IORDACHE


Acest fragment m-a cucerit pe deplin si am incercat sa-l descifrez cu atata nesat incat muream de ciuda ca tanti Florica nu s-a gandit sa aseze frumos tot ziarul sub oglinda 🙂

Pentru mine este clar!

Tanti Florica are ceva magic in ea, se joaca de-a Chronos cu o nonsalanta care ma face s-o admir si mai mult.

 

  •  
  •  
  •  

No Comments Found

Leave a Reply